"Montarea combinã douã secvenţe dramatice - Furiile şi Marele rãzboi - precedate de un intro - un flirt simpatic - menit sã acomodeze "clienţii"/spectatorii cu atmosfera cafenelei, şi de un interludiu dansant, la care sunt invitaţi sã ia parte şi aceştia, pentru cã spectacolul se doreşte degajat şi interactiv. CUPLUtoniu nu poate fi socotit însã un spectacol tipic de "bar", câtã vreme întreg spaţiul este reconfigurat scenografic. [...] Este o abilã manevrã regizoral-scenograficã - decorul şi costumele, de la scaune de bar cu picioare feminine îmbrãcate în ciorapi de mãtase ori un colţ de interior burghez, cu covor miţos şi dulãpior de bãuturi fine, la ţinuta unei eroine, "emo-metalistã", de pildã, au fost create de Velica Panduru - prin care spectatorul este "ademenit" într-un mediu pe de o parte comunitar - prima secvenţã are loc chiar la o masã de cafenea -, pe de altã parte intim, în care ochiul sãu se insinueazã vinovat - partea a doua se consumã în livingul unei case familiale. Ambele secvenţe dramatice sunt nişte dialoguri în rãspãr, care sfideazã logica şi în care tensiunea se edificã treptat, iritant, efectul interacţiunii contondente a protagoniştilot reverberându-se şi în spectator. Atât regizoral, cât şi actoriceşte, aceastã atmosferã a fost surprinsã/redatã cu mare acuitate, în acest element rezidând, de altfel, şi unul din atuurile principale ale spectacolului. [...] Daniela Török, Alex Halka şi Olga Török au reuşit excelent sã-şi configureze personajele, prima traumatic în rolul iubitei bolnave, al doilea imatur în cel al iubitului incapabil de decizie, a treia, în fine, înverşunatã, inflexibilã, în partitura surorii - un rol de substanţã, deşi nu foarte amplu, pentru talentata actriţã. [...] Care este realitatea, care este miza vieţii, cât este teatru şi cât existenţã în relaţia celor doi - aceasta pare sã fie întrebarea de subtext a secvenţei. Enikő Blénessy şi Georg Peetz au configurat cu acurateţe cele douã personaje ce se confruntã pe scenã. Atmosfera spectacolului este accentuatã de muzica nervoasã a lui Vlaicu Golcea, de light-designul apropriat al lui Lucian Moga şi de coregrafia ritmatã a lui Florin Fieroiu. Oarecum neobişnuit prin gradul sãu de interactivitate - prea puţin rezoneazã spectatorii la stimulul scenic, în ciuda "invitaţiei" de a dansa, reacţiona, de a se integra, precum nişte "martori" accidentali ai unor crize - CUPLUtoniu este un spectacol-provocare, ce aţâţã mecanismele de receptare teatralã, transferându-le în zona proximitãţii sociale. Mai puţin sofisticat spus, e ca şi când ai sta la o masã de cafenea şi ai vedea "spectacolul vieţii" de la mesele vecine. Recunoaşteţi cã, oricât aţi fi de "civilizaţi", tot aţi trage niţel cu urechea."

Claudiu Groza, în: Tribuna

"Totul se petrece firesc, fără scrobeli, fără inadecvări, însă cu o seamă de adaptări, cu ajustări de croi absolut necesare ale celor două piese -Furiile şi Marele război- operaţiuni ce asigură un bun text de spectacol (dramaturgia: Valerie Seufert). Ţinându-se cont de specificul viitoarei montări, bănuiesc că pe parcursul elaborării ei s-a renunţat la o seamă de nișe, capcane, dezvoltări propuse de dramaturg, mizându-se însă pe implicarea spectatorilor. [...] Numai că la 7 și jumătate precis, după cum se vede, cu o rigurozitate nemţească, Vlaicu Golcea a oprit muzica, Rareș Hontzu s-a oprit din servit, a pus mâna pe un microfon şi ne-a prevenit că gata, începe spectacolul, drept pentru care nu ar fi rău dacă ne-am închide telefoanele mobile. Şi-au intrat apoi în rol, s-au jucat pe ei înșiși dar și-au jucat deopotrivă personajele Silvia Török și Horia Săvescu. [...] Actorii interpretează fără cusur sinuozităŢile, răutăţile, nimciniciile personajele. [...] Radu Alexandru Nica pare mulţumit. Cred că nu fără motiv. A regizat într-un bar un spectacol de teatru adevărat."

Mircea Morariu, în: Teatrul azi