Marc Illich s-a născut și a crescut în Feldkirch, Austria. Cariera sa artistică a început în timpul studiilor la Viena, unde a jucat în teatrul studențesc STUTHE. A fost membru al ansamblului de improvizație Quintessenz și al grupului independent Studio Null Sieben înainte de a-și finaliza formarea la Academia de Teatru Elfriede Ott în 2021. A lucrat la Viena, în special cu Peter Gruber la Nestroy Spiele Schwechat și cu Bruno Max la Teatrul SCALA. Este membru permanent al ansamblului TGST din sezonul 2022/23 și este, de asemenea, membru independent al grupului vienez Ensemble Ehrlos.

Oana Vidoni: De curând i-am spus unei prietene că avem un nou coleg în ansamblul nostru, care a venit la Timișoara de la Viena. Și ea a spus: Cum poți să te muți de la Viena la Timișoara? Și m-am gândit să preiau această întrebare de la ea. Ce te-a adus aici?

Marc Illich: De fapt, mi s-a pus această întrebare de multe ori, cum pot să plec de la Viena tocmai la Timișoara, ca să zic așa. Și, fără să știu la ce se referă prietena ta, dacă la oraș sau la scena culturală, de fapt, șansa m-a adus aici. Am aplicat la diferite teatre. Știam că există un Teatru German aici. Trebuie să spun că am avut întotdeauna o fascinație pentru Europa de Est și mi-a plăcut întotdeauna să ascult limbi slave, dar și limba română. Cumva, când am aplicat, m-am gândit că ar fi grozav, pentru că mi-ar plăcea să trăiesc în străinătate. Dar, ca actor, ești de obicei un pic prins în spațiul german. Așa că nu aș fi vrut să mă duc în Anglia și să lucrez ca actor, de aceea a fost atât de bine că le pot face pe amândouă.

Oana Vidoni: Colaborarea noastră a început în septembrie cu spectacolul Livada de vișini în regia lui Volker Schmidt, în care îl interpretezi pe Trofimov. Spune-mi pe scurt cum a fost pentru tine această primă experiență la TGST.

Marc Illich: Îmi amintesc că am structurat repetițiile urmând cronologia piesei, ca să spun așa. Pentru că Trofimov apare abia la sfârșitul primului act, m-am alăturat echipei abia după trei sau patru zile de repetiții. Și asta a fost cumva foarte interesant, pentru că deja era atât de mult acolo și am văzut cum vă jucați unul cu celălalt. Și am fost total uimit. Am simțit imediat că vă cunoașteți bine și că sunteți obișnuiți să jucați împreună. Și pentru că înainte am fost pe scena independentă și cumva am jucat mereu cu alți oameni, mi s-a părut extrem de plăcut să văd acest lucru. Pentru mine a fost de asemenea foarte frumos că prima mea piesă a fost aici, cu un regizor vienez. Deci, cumva, exista încă o legătură, un sentiment de acasă.

Oana Vidoni: La scurt timp după Livada de vișini, ai preluat rolul povestitorului în reluarea spectacolului Cartea junglei, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu. Ai mai jucat în musicaluri înainte de asta?

Marc Illich: Pentru că ai menționat trupa Quintessenz mai devreme, ansamblul de improvizație, am făcut o dată cu ei un musical improvizat la un festival, care a fost foarte intens. Nu știu dacă a fost deosebit de bun, dar am invitat antrenori din Londra la Viena pentru a lucra cu noi și au fost foarte buni. La Londra, ei fac doar musicaluri improvizate. Se numesc Showstoppers. Și asta a fost singura mea experiență muzicală reală, ca să spun așa. Eram familiarizat cu cântatul pe scenă, desigur, dar asta a fost ceva cu totul unic.

Oana Vidoni: Și cum a fost să lucrezi cu Răzvan? Care a fost experiența ta cu această producție atât de apreciată de public?

Marc Illich: Răzvan lucrează total diferit de Volker, iar stilul său este, de asemenea, foarte diferit. De aceea a fost atât de mișto să cunoști ceva complet diferit de la unul la altul. Eu fac o redistribuire, așa că, pe de o parte, am avut un mare avantaj, pentru că existau deja înregistrări și o mulțime de lucruri fuseseră deja făcute pentru mine, ca să spun așa. Dar bineînțeles că au existat și provocări, cum aș putea să îndeplinesc acest rol fără să copiez și ce aș putea adăuga eu?

Oana Vidoni: Mi se pare foarte specială reacția publicului la această producție. Știu că am avut această conversație după premiera ta, pentru că simt că această energie din public am trăit-o doar după un musical. Așa că mi se pare foarte, foarte special.

Marc Illich: Cred, de asemenea, că muzica este pur și simplu un nivel de sine stătător care se adresează oamenilor într-un mod atât de imediat și direct. Și am mai auzit odată, nu știu dacă e adevărat, că atunci când asculți muzică propriile tale corzi vocale rezonează, nu știu acum dacă asta se întâmplă într-adevăr doar din cauza vibrației, sau pentru că vrei să cânți cumva și tu, sau orice altceva. Da, dar mi s-a părut destul de mișto.

Oana Vidoni: Acum interpretezi rolul principal în Tschick de Wolfgang Herrndorf în regia lui Irisz Kovacs, scenografia Clarei Ștefana și muzica lui Adrian Piciorea, o echipă artistică foarte tânără căreia i s-au alăturat colegii noștri Robert Bogdanov Schein, Alma Diaconu, Ioana Iacob și Alex Mihăescu. Producția va avea premiera pe 12 ianuarie. Textul este unul dintre cele mai montate în spațiul german în perioada 2014-2015. Ce ne poți dezvălui? La ce ar trebui să se aștepte publicul?

Marc Illich: Piesa este ca un road movie, o călătorie, o aventură, ca să spunem așa. Cred că a fost desemnată cândva odisee, sau o odisee a tinereții. Chiar așa este. Există un număr incredibil de locații, iar personajele sunt aruncate dintr-o aventură în alta și cred că asta este ceva cu totul unic. Sincer să fiu, mi se pare incredibil de greu de pus pe scenă și admir curajul lui Irisz Kovacs de a vrea să facă asta. Și, deși este o piesă pentru tineri, cred că toată lumea va fi atinsă de această poveste.

Oana Vidoni: Care este momentul tău preferat din spectacol?

Marc Illich: Alex Mihăescu și Ioana Iacob joacă mai multe roluri secundare. Au o mulțime de costume diferite, apar din nou și din nou. Spre deosebire de rolurile noastre, adică Maik și Tschick, care sunt personajele principale, ei sunt creaturi, caricaturi din amintirile noastre care sunt cumva povestite sau apar. Cei doi pot să se manifeste în toate felurile și este extrem de greu să nu râzi. Îmi place să îi privesc, cât de țicniți sunt. Sunt foarte fericit că ne putem juca unul cu celălalt într-un mod atât de savuros, că mă pot bucura atât de mult. Femeia cu stingătorul de incendiu, dacă e să dau din casă, este, cred, momentul meu preferat.

Oana Vidoni: Ești în Timișoara de câteva luni și ai experimentat deja două festivaluri de teatru - Festivalul TESZT și Festivalul Eurothalia. De asemenea, ai văzut câteva dintre producțiile noastre și din alte teatre, deci cunoști deja pulsul orașului, ca să zic așa. Ce părere ai la început de an de Capitală Europeană a Culturii și de ce ai recomanda Timișoara prietenilor sau cunoștințelor?

Marc Illich: Deși m-am acomodat deja și mă simt ca acasă aici, știu încă foarte puține lucruri despre istoria și scena culturală. Cred că se simte cu adevărat că este un adevărat melting pot, a fost întotdeauna, evident. Cred că se simte această lungă istorie a diferitelor culturi și limbi între ele, cu tot ceea ce implică acest lucru. Și cred că este cumva încă frumos trăită. Găsesc acest lucru extrem de interesant și îl recomand prietenilor mei, pentru că, bineînțeles, sper că vor veni să mă viziteze. Are un fler foarte special. Are ceva imperial și probabil că are ceva foarte românesc, est-european și are ceva total modern și actual. Cred că această diversitate - un cuvânt important în vremuri ca acestea - se simte aici, fără a fi forțată în vreun fel. Este pur și simplu. M-aș vedea rămas aici mai mult timp, asta pentru că mulți oameni m-au întrebat asta. Poate că există o anumită imagine a Vienei pe care oamenii o au și probabil că există un motiv și pentru asta, dar mie mi se pare că aici este totul mult mai relaxat. Este și asta o calitate. Chiar dacă aici nu există aceeași ofertă culturală ca în Viena, de exemplu, este suficient de bună. Este într-adevăr un loc frumos și toți cei care m-au vizitat de la Viena au confirmat acest lucru. Deci nu trebuie să vă fie rușine cu Timișoara, deloc.