Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara

Noua premieră a TGST va avea loc în luna mai. Au început repetițiile la Fiul, text de Florian Zeller, în regia lui Mădălin Hîncu

27 martie 2024

La Teatrul German de Stat au început repetițiile la un nou spectacol – Fiul de Florian Zeller, în regia lui Mădălin Hîncu. Decorurile și costumele sunt semnate de Răzvan Bordoș.

Premiera va avea loc în 11 mai 2024, începând cu ora 19.30.

Florian Zeller, născut în 1979, este unul dintre cei mai cunoscuți romancieri și dramaturgi contemporani francezi, piesele, spectacolele, scenariile și filmele sale fiind apreciate și premiate în întreaga lume. A căpătat notorietate internațională în urmă cu patru ani cu filmul Tatăl, scris și regizat pe el, bazat pe piesă omonimă. Rolurile principale au fost interpretate de Anthony Hopkins și Olivia Colman. Filmul a primit peste 200 de nominalizări și premii în întreaga lume, inclusiv două premii Oscar la cea de-a 93-a ediție a Premiilor Academiei.

Fiul, textul montat la TGST, este partea finală a unei trilogii despre relații interfamiliale marcate de o criză majoră de viață. Dacă în Tatăl avem de-a face cu efectele devastatoare ale bolii Alzheimer în relația unui bătrân cu familia lui, iar în Mama cu drama existențială a unei femei trecute de vârsta de mijloc, Fiul explorează impactul devastator al depresiei în rândul adolescenților, devenind totodată un mijloc bun de analiză a discrepanțelor generaționale dintre părinți și copii.

Au trecut doi ani de la divorțul dintre Pierre și Anne. Pierre are o nouă soție, pe Sofia. Viața pare să meargă înainte pentru Pierre. Însă vestea că fiul lui din prima căsătorie, Nicolas, a absentat de la liceu vreme de 3 luni îl tulbură profund pe bărbat. Ce s-a întâmplat oare cu Nicolas? În încercarea de a descoperi cauza acestui comportament, Pierre află că Nicolas își dorește să se mute împreună cu Pierre, Sofia și copilul lor nou-născut. Emoționat de cerința fiului, tatăl îl primește cu brațele deschise, însă procesul de adaptare a lui Nicolas la această nouă realitate ridică foarte multe semne de întrebare. Timpul trece, iar starea lui Nicolas nu pare să se îmbunătățească. Oare cât o să mai dureze această criză adolescentină?

Pe măsură ce povestea se dezvăluie, descoperim că problemele emoționale ale lui Nicolas sunt mult mai complicate decât par, iar sursa acestor probleme se cristalizează sub forma unui răspuns greu de acceptat pentru cei apropiați.

Vă așteptăm la premieră!

Ultimele știri

#teatrusigur