Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara

Teatrul German de Stat Timișoara va colabora cu Teatrul Altenburg Gera la o co-producție internațională

15 decembrie 2022

Teatrul German de Stat Timișoara e onorat să anunțe că va colabora cu Teatrul din Altenburg Gera la un proiect comun, finanțat cu aproape 190.000 de euro de Fundația Federală pentru Culturală a Germaniei. Premiera este planificată pentru primăvara anului 2024 - sub forma unui program dublu, atât în România, cât și în Germania, cu ansambluri din ambele țări.

Într-o primă fază a proiectului vor fi scrise două texte. Cel pentru TGST va fi conceput de cunoscuta dramaturgă Elise Wilk, iar cel pentru Teatrul din Altenburg Gera de Anja Hilling. Piesele vor explora condițiile și sursa sărăciei în cele două țări, inechitatea socială și cum arta poate să reflecte aceste probleme. Montările respective vor fi realizate în așa fel, încât spectacolele se pot juca independent unul de altul, dar și împreună.

Orașul Timișoara, care va fi Capitală Europeană a Culturii în 2023, este înfrățit cu Gera din 1970. În timp ce Timișoara este una dintre puținele regiuni din România care se află în plină expansiune economică, Gera este situată în estul Turingiei, într-o regiune cu o infrastructură încă deficitară în comparație cu alte regiuni ale Germaniei.

Pe lângă cele două instituții, în proiect sunt implicate și Goethe-Institut București și Centrul Cultural German. De asemenea, este prevăzut un program de acompaniament pentru elevi și un schimb de experiență între artiști.

La acest schimb de elevi vor participa clase de la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara și de la Spalatin Gymnasium Altenburg, de limbă germană. Acest schimb de experiențe implică și procesul de creație și de punere în scenă a producției respective, dar și dezvoltarea unui proiect creativ propriu care să pornească de la temele discutate în cele două spectacole.

De altfel și filarmonia “Banatul” va realiza un proiect împreună cu orchestra filarmonică din Altenburg Gera, la care va participa atât corul Operei din Timișoara cât și corul liceului Ion Vidu. Mai multe concerte vor fi realizate mai întâi la Gera iar apoi pe 28 și 29 septembrie 2023 și la Timișoara.

Ultimele știri

#teatrusigur