Programul agenției de bilete TGST în perioada sărbătorilor
În perioada sărbătorilor de iarnă 2024/2025, agenția de bilete a Teatrului German de Stat Timișoara va avea următorul program cu publicul
Dragonul, spectacolul lui Yuri Kordonsky după un text de Evgheni Schwarz, o producție a Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), va avea două reprezentații în luna noiembrie.
Prima dintre ele va avea loc în 13 noiembrie 2024, la sediul TGST, începând cu ora 19.30, și va fi urmată de o discuție cu publicul spectator moderată de criticul de teatru Daniela Șilindean.
Bilete, aici: https://www.entertix.ro/bilete/25323/der-drache-dragonul-the-dragon-13-noiembrie-2024-teatrul-german-de-stat-timisoara.html
Apoi, în 16 noiembrie 2024, spectacolul va urca pe scena cele de-a 11-a ediții a Festivalului Interetnic de Teatru organizat de Fundația Proscenium și Asociația Teatrelor Maghiare MASZIN, în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României. Festivalul se desfășoară în acest an la Satu Mare, iar reprezentația noastră va avea loc începând cu ora 19.30.
Un dragon a subjugat un oraș timp de secole. Locuitorii trebuie să-l hrănească cu mii de vaci, oi și găini și să-i sacrifice o fecioară în fiecare an. Dar oamenii s-au împăcat cu acest lucru, nimeni nu se revoltă împotriva lui, dimpotrivă, ba chiar consideră că stăpânirea balaurului le oferă siguranță. Într-o zi apare un tânăr, cavalerul Lancelot, care pune la îndoială această ordine. El se îndrăgostește de frumoasa Elsa, care urmează să fie sacrificată în acel an, și vrea să lupte împotriva dragonului. Dar practic nimeni nu-l vede ca pe un posibil eliberator sau nu ar fi dispus să-l sprijine în luptă.
În 1943, autorul rus Evgheni Schwarz și-a îmbrăcat criticile la adresa regimului nazist german în haina unui basm. Dar și conducătorii comuniști ai Uniunii Sovietice de la acea vreme s-au văzut reflectați în piesa Dragonul. La Moscova în 1944, după două repetiții generale reprezentația a fost interzisă. Parabola a rămas înspăimântător de actuală având în vedere războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Căci Schwarz nu doar că satirizează dictaturile, ci arată și că arbitrariul și violența dăinuie pentru că oamenii au internalizat mecanismele și valorile unui astfel de sistem de guvernare. Cu toții purtăm balaurul în noi.
Din spectacol fac parte Isa Berger, Robert Bogdanov-Schein, Alma Diaconu, Ioana Iacob, Marc Illich, Alexandru Mihăescu, Harald Weisz. Decorul și costumele sunt semnate de Ioana Popescu, scenografa TGST, iar dramaturgia îi aparține lui Rudolf Herbert.
Ne vedem la Dragonul.