Informare

Laurence Rippel preia conducerea interimară a Teatrului German de Stat Timișoara

Începând cu data de 1 septembrie 2026, Laurence Rippel va prelua funcția de manager interimar al Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), în baza unei dispoziții a Primarului Municipiului Timișoara. Măsura survine ca urmare a retragerii din funcție a actualului manager, Lucian Vărșăndan, anunțată în luna iunie a.c.

Născut la Timișoara în anul 1974, de profesie inginer, Laurence Rippel face parte din echipa TGST din anul 1997, astfel că are o experiență de aproape trei decenii în cadrul instituției. De-a lungul parcursului său profesional, a ocupat funcțiile de regizor tehnic și șef al serviciului tehnic, iar din anul 2022 este director general adjunct al teatrului. În această calitate, a fost implicat direct în coordonarea activităților logistice, tehnice și administrative ale teatrului, în gestionarea proceselor de producție, a investițiilor și achizițiilor, precum și în organizarea spectacolelor, turneelor și a altor evenimente ale instituției. A colaborat, de-a lungul anilor, cu numeroși artiști și creatori din țară și din străinătate și a fost implicat în coordonarea logistică a mai multor ediții ale Festivalului „Eurothalia”.

Prin experiența acumulată în interiorul instituției și prin cunoașterea aprofundată a mecanismelor specifice unui teatru de repertoriu, preluarea interimatului de către Laurence Rippel asigură continuitatea proiectelor și programelor aflate în desfășurare, iar TGST își continuă misiunea de instituție publică de cultură dedicată creației teatrale în limba germană, păstrând deschiderea către colaborări naționale și internaționale, către dialogul intercultural și către dezvoltarea unei relații constante cu publicul său.