Dacă ne uităm la cei 70 de ani de existență a TGST, ne dăm seama că istoria acestei scene germane din estul Europei Centrale, care, în esență, datează din secolul al XVIII-lea și a fost foarte bogată în evenimente, rămâne pe cât de fragilă, pe atât de demnă de protejat.
Prima atestare a prezenţei unor actori în oraş este din anul 1746, iar în 1753 administraţia oraşului autorizează susţinerea de reprezentaţii de către o trupă germană de teatru de turneu. În continuare, activitatea teatrală germană este susținută de trupe care veneau aici în turneu, devenind una dintre atracţiile oraşului. În 1758 s-a amenajat în fosta clădire a magistraturii sârbeşti – pe locul unde se află azi Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau“ – o sală destinată spectacolelor de teatru. În perioada 1852-1870 spectacolele venite în turneu, mai ales din Viena, se întindeau adesea pe stagiuni întregi.
În 1875 s-a inaugurat Teatrul „Franz Joseph“ – astăzi Palatul Culturii. În 1899, activitatea teatrală de expresie germană este întreruptă în urma unei decizii administrative, având loc însă spectacole singulare cu trupe vieneze, până inclusiv în a doua decadă a secolului al XX-lea.
După 1920, se desfăşoară din nou – cu consistenţă variabilă – activitate teatrală profesionistă de expresie germană, vremelnic cu autorizarea Oficiului Cultural German din Sibiu, apoi prin intermediul Teatrului Naţional German din Sibiu, care producea spectacole ce erau apoi susţinute în toate zonele țării locuite de germani. În 1940 acest teatru este acaparat de ideologia național-socialistă, iar înainte de finalul celui de al Doilea Război Mondial este desfiinţat.
La 1 ianuarie 1953 ia fiinţă Secţia germană a Teatrului de Stat Timişoara, spectacolul inaugural fiind susţinut la 27 iunie 1953 cu piesa Die Karlsschüler [Elevii şcolii de cadeţi], de Heinrich Laube. După trei ani, secţia germană se desprinde din structura administrativă a Teatrului de Stat și devine Teatrul German de Stat Timișoara, în urma Hotărârii Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române nr. 1530/31.07.1956. Sala de spectacole este vechea sală Reduta din clădirea fostului Teatru „Franz Joseph“ – astăzi Palatul Culturii – clădire ce adăpostește, alături de Opera Națională Română Timișoara, teatre dramatice în trei limbi: română, germană și maghiară, fapt unic în lume.
De la înfiinţarea sa, teatrul a produs peste 400 de spectacole, evoluând în faţa a peste 2,5 milioane de spectatori. A susţinut spectacole în aproape toate localităţile cu comunităţi germane din România, dar şi în fosta Republică Democrată Germană.
În comunism, Teatrul German de Stat Timişoara a fost nevoit să își împartă menirea între două direcții: pe de o parte să slujească ideologia partidului-stat care îi coordona existența, teatrul trebuind să realizeze spectacole cu conținut agreat de sistemul comunist, pe de altă parte să contribuie la păstrarea limbii și a conştiinţei identitare a germanilor din România, al căror număr scădea însă în mod constant, mai ales începând cu anii ’70. Emigrarea multor germani din România – care a devenit un fenomen masiv în anii ’70-’90 – va afecta activitatea funcțională a instituției, numărul spectatorilor și al actorilor scăzând dramatic.
După mijlocul anilor ’90 teatrul a trebuit să îşi definească un drum nou. După ani grei de reconstrucţie – mai ales în urma emigrărilor din anii ’90 – sub directoratul actriţei Ildikó Jarcsek-Zamfirescu, căutarea şi aflarea unui nou specific s-au concretizat într-o reorientare estetică de natură să atragă atenţia publicului şi a criticii de specialitate în mod constant asupra activităţii acestei instituţii.
Astfel, mai ales perfecţionarea trupei şi atragerea unora dintre cei mai apreciaţi creatori din România şi din străinătate au fost de natură să recomande Teatrul German de Stat ca fiind unul dintre cele mai dinamice și interesante teatre din ţară. În anii din urmă au lucrat cu acest colectiv creatori importanți precum regizorii Radu Afrim, Clemens Bechtel, László Bocsárdi, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, Alexander Hausvater, Yuri Kordonsky, Radu Alexandru Nica, Silviu Purcărete, Niky Wolcz, scenografii Dragoș Buhagiar, Adriana Grand, Velica Panduru și Helmut Stürmer, actorii Miklós Bács și Sorin Leoveanu, coregrafii Florin Fieroiu și Răzvan Mazilu.
Grupurile-ţintă din prezent sunt alcătuite din publicul germanofil din cadrul populaţiei majoritare, membrii comunității germane și străinii din spaţiul de expresie germană. De asemenea, persoanele care nu cunosc limba germană pot urmări spectacolele cu traducere simultană. Un loc important în strategia teatrului îl ocupă spectacolele pentru copii și tineret precum și activitatea de pedagogie teatrală. An de an, teatrul este gazda Festivalului Internațional de Teatru de Tineret în Limba Germană, organizat în colaborare cu Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau“ Timișoara.
În afara activității de la sediu, teatrul este prezent în mod constant în turnee și la festivaluri din țară și din străinătate. După 1990 spectacole ale sale au fost prezentate în Austria, Croația, Franţa, Georgia, Germania, Polonia, Serbia și Ungaria. Din 2009 Teatrul German de Stat organizează Festivalul European de Teatru „Eurothalia“, care a adus la Timișoara, până în 2023, unele dintre cele mai interesante spectacole din România și din diverse țări ale continentului.
Teatrul German de Stat Timișoara este o instituție publică de spectacole din România finanțată de Municipiul Timișoara. Cu un total de 108 posturi și un număr important de colaboratori, teatrul produce între 5 și 7 premiere pe stagiune, jucând în medie în fața a 10.000 spectatori anual. În ultimii ani, gradul de ocupare a sălii este de 80%.