DESPRE PIESĂPentru emisiunea TV „Creeps” , noul program cool şi trendy despre
lifestyle şi muzică, se caută o moderatoare. Petra, Maren şi Lilly au
reuşit să ajungă până în runda finală a castingului. Însă doar una din
ele va primi jobul de moderatoare, şi anume aceea care se va prezenta
cel mai bine la filmare. Această competiţie aproape că le face să-şi
piardă cumpătul, deoarece fiecare dintre fete are un motiv întemeiat
pentru a obţine jobul. Stârnite de vocea invizibilă din regie, fetele
adună puncte, una în detrimentul celorlalte, dându-şi însă prea târziu
seama că „Big Brother” a schimbat regulile jocului.
REGIZORULAlexander de Montléart s-a născut la Berlin, a studiat
teatrologia şi regia de film la München şi la Paris. Studiul actoriei l-a
încheiat cu un examen de absolvire susţinut pe scena Teatrului de Stat din
Stuttgart. A fost directorul Teatrului Municipal din Lüneburg în perioada 1979
- 1986. În continuare a fost numit redactor-şef şi regizor la centrul
mass-media al Guvernului Republicii Federale Germane la Bonn, iar din 1994 face
parte din juriul Festivalului Internaţional de Film Documentar de la Bracciano,
Italia. La TGST a pus în scenă următoarele piese: Ifigenia în Taurida, de
Johann Wolfgang Goethe, Pantalonul de Carl Sternheim, O dare de seamă
pentru Academie, de Franz Kafka, Contrabasul, de Patrick Süskind şi Glumă,
satiră, ironie şi sens mai profund, de Christian Dietrich Grabbe.
Regizorului de Montléart i s-a acordat Crucea de Merit a RFG pentru
activitatea sa în străinătate.