Electra, în regia lui Bocsárdi László, este o adaptare a tragediei clasice a lui Euripide, care include aici și fragmente din Agamemnon de Eschil. A fost păstrat stilul scriiturii originale, fiind menținute fragmente și teme de căpătâi ale tragediei clasice, precum setea de răzbunare, conștiința datoriei ori pasiunea. Spectacolul evocă determinarea obsesivă a Electrei de a își răzbuna tatăl.
În povestea Electrei și a lui Oreste – în jurul cărora se desfășoară întreaga acțiune – ultimele trei generații au fost urmărite de un blestem tot mai hâd. Pelops, Atreus și Agamemnon, ascendenții fraților pe linie paternă, întruchipează domnia și principiul masculin. Și exact asta le cauzează pierirea: nu iau în considerare locul femeii, iraționalitatea, și nici sanctitatea nașterii. Își sacrifică rând pe rând copiii pe altarul câte unei cauze pe care o cred sfântă. Au devenit orbi la ceea ce este fragil, asemenea unui copil neglijat care își pretinde dreptul la existență și devine îngrozitor, bate din picioare și cere sânge. În spectacol, Moșneagul este cel care întruchipează această energie invizibilă, dându-i consistență prin miracolul teatrului, fără să o simplifice. Prin urmare el este Artemis, zeița fecioară, dar este și Ifigenia, copilul sacrificat, și Dionis, zeul tragediei. El e blestemul în sine, adică sufletul tragediei.
