Despre piesăEugène Ionesco
caricaturizează în piesa Scaunele iluzia unei perechi despre bunăstare
şi împlinire. Cei doi bătrâni îşi imaginează că menirea lor constă în a
transmite lumii un foarte important mesaj, astfel că primesc - în
închipuirea lor - vizita unor marcante personalităţi ale statului şi
ale istoriei. În realitate însă, camera - goală - se umple doar cu
scaune, pe care cei doi le aduc în încăpere pentru fiecare din oaspeţii
invitaţi. Scaunele devin treptat o prezenţă din ce în ce mai
consistentă. Spre diferenţă de piesele construite pe dialog, aici
personajele acţionează aidoma unor marionete. Marionetele vorbesc, se
mişcă şi ajung să îşi construiască propria lor realitate, cucerindu-l
pe spectator spre a descoperi împreună un tărâm al marilor adevăruri.
În 1956, Jean Anouilh scria despre Scaunele în Le Figaro: "Consider că
piesa e mai bună decât un Strindberg, deoarece are "umor negru" à la
Molière, într-o manieră nebunesc de comică, şi pentru că e
neliniştitoare, nostimă, tulburătoare, etern valabilă, şi clasică în
acelaşi timp. "
Despre naşterea piesei SCAUNELEScaunele
este a patra piesă majoră a lui Ionesco, după Cântăreaţa cheală (1949),
Jacques sau supunerea (1950) şi Lecţia (1950). Scrisă în 1951, piesa se
va juca pentru prima dată în 1952, la Théâtre du Nouveau Lancry din
Paris, în regia lui Sylvain Dhomme. Cu privire la Scaunele, Ionesco
nota: "Teatrul actual este aproape numai psihologic, social, cerebral
sau... poetic. El este metafizic. Scaunele sunt o încercare de
împingere dincolo de limitele actuale ale dramei... Lumea îmi apare în
anumite momente ca şi cum ar fi golită de semnificaţie, iar realitatea
ireală. Tocmai acest sentiment de irealitate, de căutare a unei
realităţi esenţiale, uitate, nenumite - în afara căreia nu mă simt
fiinţând - am vrut să-l exprim prin personajele mele ce rătăcesc în
incoerenţă, neposedând nimic în afară de angoasele, de remuşcările, de
eşecurile lor, de golul vieţii lor. Nişte fiinţe înecate de lipsa de
sens nu pot fi decât groteşti, suferinţa lor nu poate fi decât
derizoriu tragică. Întrucât lumea e de neînţeles pentru mine, aştept să
mi se explice..."
Directorul de scenă Victor Ioan FrunzăA
montat de la absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi
Cinematografică Bucureşti în 1981 peste 70 de producţii de teatru,
operă şi televiziune, fiind angajat de scene de primă mărime din ţară
şi străinătate. Între 1990 şi 1993 a fost director al Teatrului
Naţional din Cluj, iar până în 1994 a conferenţiat la Academia de
Muzică din Cluj (Catedra Regie de Operă) şi la Academia de Teatru din
Târgu Mureş (Catedra de Regie). Este membru în Senatul Uniunii Teatrale
din România (UNITER).
Dintre numeroasele sale montări amintim: Livada de vişini?de A. P.
Cehov, (Teatrul Naţional din Budapesta) * Dom Juan, de Molière (Teatrul
Dramatic Galaţi) * Ghetto, de Joshua Sobol (Teatrul Naţional Bucureşti)
* Falstaff şi Visul unei nopţi de vară, de William Shakespeare (Teatrul
Maghiar de Stat Cluj) * Satyricon, după Petronius şi Cruciada copiilor,
de Lucian Blaga (Teatrul Naţional Târgu-Mureş) * Mutter Courage, de
Bertolt Brecht (Teatrul German de Stat Timişoara) * Lorenzaccio, de
Alfred de Musset, Strategia porcului şi Cu ochi de copil, de Raymond
Cousse, Lecţia, de Eugène Ionesco, Hamlet, de William Shakespeare şi
Istoria comunismului povestită pentru bolnavi mintal, de Matei Vişniec
(Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" Timişoara) * Host mich noch
lieb, de Bebe Bercovici (Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti) * Trupa pe
butoaie (UNITER) - primul proiect de teatru ambulant din România * Tom
Paine, de Paul Foster (Academia de Teatru din Târgu-Mureş) * Regele
moare, de Eugène Ionesco (Theatrum Mundi, Bucureşti) * Darul Gorgonei,
de Peter Shaffer (premieră pe ţară la Teatrul "Tony Bulandra"
Târgovişte) ş.a. A obţinut 19 importante premii şi distincţii în ţară
şi străinătate, precum Premiul de Regie al UNITER, Premiul UNITER
pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cel mai bun spectacol şi
două premii de regie la Festivalul Naţional de Teatru, Premiul Criticii
acordat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (secţia
română); din partea Asociaţiei Criticilor din Ungaria a primit o
nominalizare pentru cel mai bun spectacol din spaţiul maghiar. A fost
distins cu Ordinul "Steaua României" în grad de Cavaler.
SCENOGRAFA ADRIANA GRAND
Adriana Grand a absolvit în 1983 Academia de Arte Frumoase din Cluj. A
realizat lucrări de grafică, design publicitar, scenografie pentru
film, teatru şi televiziune. Între 1990 şi 1992 a semnat grafica
revistei Teatrul azi, iar din 1986 pe aceea a unor volume apărute la
edituri precum Kriterion, Albatros, Unitext, Dacia.
A creat imaginea scenică a unor montări precum: Apa, de Dumitru Solomon
(Teatrul de Stat Oradea) * Dom Juan, de Molière, şi Turandot, de Carlo
Gozzi (Teatrul Dramatic din Galaţi) * Marat-Sade, de Peter Weiss, şi
Falstaff, după William Shakespeare (Teatrul Naţional din Cluj) *
Satyricon, după Petronius (Teatrul Naţional din Târgu-Mureş) * Livada
de vişini, de A. P. Cehov (Teatrul Naţional din Budapesta) * Ghetto, de
Joshua Sobol (Teatrul Naţional Bucureşti) * A douăsprezecea noapte, de
William Shakespeare (Teatrul Maghiar de Stat Cluj) * Mutter Courage, de
Bertolt Brecht (Teatrul German de Stat Timişoara) * Lorenzaccio, de
Alfred de Musset, Strategia porcului şi Cu ochi de copil, de Raymond
Cousse, Lecţia, de Eugène Ionesco, Hamlet, de William Shakespeare, şi
Istoria comunismului pentru bolnavi mintal, de Matei Vişniec (Teatrul
Maghiar de Stat "Csiky Gergely" Timişoara) * Regele moare, de Eugène
Ionesco (Theatrum Mundi Bucureşti) * Darul Gorgonei, de Peter Shaffer
(premieră pe ţară la Teatrul "Tony Bulandra" Târgovişte) ş.a.
A obţinut douăsprezece dintre cele mai importante premii de
scenografie, precum Premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie
(1990, 1994 şi 2002), Premiul pentru cea mai bună scenografie la
Festivalul Naţional de Teatru "Ion Luca Caragiale" Bucureşti (1993),
Premiul Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (1995 şi 2003)
ş.a. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.Pianistul şi compozitorul Cári Tibor
Cári s-a născut în 1979, iar în
2002 a absolvit Facultatea de Muzică din Timişoara.
Între anii 1999-2002 a colaborat cu Opera Română din Timişoara (pentru spectacolul
"Faust") şi cu Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely". În
perioada 2002-2004 a fost angajat al acestui teatru, ca pianist, compozitor de
scenă şi conducător muzical.
În perioada 2001-2004 a compus muzica de scenă la numeroase montări de teatru,
dintre care amintim selectiv: Lecţia, de Eugène Ionesco, Hamlet,
de William Shakespeare, Istoria comunismului povestită pentru bolnavi mintal,
de Matei Vişniec (Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" Timişoara)
* Turandot, de Carlo Gozzi, şi Das Darul Gorgonei, de Peter
Shaffer (Teatrul "Tony Bulandra" Târgovişte) * Regele Cymbelin,
de William Shakespeare (Teatrul German de Stat Timişoara) * Scufiţa Roşie,
de Fraţii Grimm, şi Capra cu trei iezi, de Ion Creangă (Teatrul de
Marionete din Arad). A colaborat cu importanţi directori de scenă, precum
Victor Ioan Frunză şi Alexander Hausvater.
În anul 2002, la Festivalul Teatrelor Maghiare din Diaspora de la Kisvárda, a
fost distins cu Premiul Ministerului Culturii din Ungaria pentru muzica la
spectacolul Lecţia, de Eugène Ionesco.
