Premiera
DESPRE PIESĂ La hanul „Zum kühlen Weinkrug” urmează să aibă loc în același timp atât nunta mirilor Gaby şi Franz, cât şi parastasul bătrânului Willibald, binecunoscutul încurcă-lume al satului, mereu pus pe glume. Pe de o parte: colaci, vin şi feţe triste, tânăra preoteasă evanghelică, Walter, singurul nepot al răposatului - iar pe de alta: zâmbete şi voie bună, bătrânul preot catolic, părinţii miresei, Paula şi Paul, copleşiţi de emoţii. Şi acestea toate într-o singură zi! Nimic mai simplu, s-ar putea crede, doar că în asemenea cazuri încurcăturile încep acolo unde te aştepţi mai puţin!