Harald Weisz s-a născut în 1993 la Timișoara și a studiat specializarea
Artele spectacolului – Actorie în limba germană din cadrul Facultății de Muzică
și Teatru a Universității de Vest din Timișoara. Este membru al ansamblului TGST din 2014, iar regizori precum Niky Wolcz, Laszlo Bocśardi, Yuri Kordonsky, Răzvan Mazilu, Silviu Purcărete, Alexander Hausvater, Kristóf Szabó i-au conturat parcursul actoricesc.
Printre spectacolele în care a jucat și interpretat se numără: Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet de Gabriel Garcia Márquez în rolul Pastorului; Dumnezeul Kurt de Alberto Moravia în rolul lui Saul; Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire de Rainer Werner Fassbinder în rolul lui Paul; Leonce și Lena de Georg Büchner în rolul lui Valerio; Oameni. De vânzare de Carmen Lidia Vidu; Cartea junglei după Rudyard Kipling în rolul ursului Baloo; Visul unei nopți de vară după William Shakespeare în rolul Căldărarului; Lysistrata 3.0 după Aristofan în rolul lui Kinesias; Dragonul de Evgheni Schwarz în rolul lui Lancelot; Teatrul de Pascal Rambert în rolul lui Heini.
În 2018 a primit Premiul „Pro Cultura Timisiensis", pentru realizări deosebite în domeniul cultural. A participat la diverse ateliere de actorie conduse de Simon Schlingplässer, Radu Vulpe, Ida Jarcsek-Gaza, Miklós Bács, Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu, precum și la sesiuni de formare a vocii și a vorbirii conduse de Tim Schüler.