DESPRE PIESĂ:
Anne
Frank se ascunde, începând cu 8 iulie 1942 din calea naziştilor
împreună cu familia într-o casă lăturalnică din Amsterdam. Cu ocazia
celei de-a treisprezecea aniversări primeşte în dar un jurnal, căruia
îi va destăinui toate experienţele, sentimentele şi gândurile din
timpul urmăririi.
Familia
Frank trăieşte timp de mai bine de doi ani la grămadă cu alţi fugari
într-un spaţiu foarte restrâns. Din această cauză apar şi numeroase
conflicte. Pericolul iminent de a fi descoperiţi de trupele naziste
măreşte şi mai mult tensiunile acumulate. Nici un zgomot şi nici cea
mai mică undă de lumină nu au voie să răzbată în afară, iar despre
plimbări, nici nu poate fi vorba. Pentru tânăra Anne, la cei
paisprezece ani ai ei, este extrem de greu de suportat această
existenţă de zile întregi de tăcere şi prizonierat. Afară războiul e în
toi, iar atacurile aeriene şi alarmele vestitoare de bombardamente ţin
de rutina vieţii din ascunzătoare, la fel ca şi bătăile clopotelor din
turnul Wester, masa comună, sărbătorirea zilelor de naştere şi vizitele
aliaţilor olandezi. Tot în ascunzătoare îşi trăieşte Anne şi prima
iubire. Anne descrie cu privire pătrunzătoare şi umor specific atât
evenimentele importante, cât şi cele mai puţin importante ale vieţii de
pe Prinsengracht 236.
Cei
opt evrei sunt descoperiţi la 4 august 1944 în ascunzătoarea din
Amsterdam. Vor fi transportaţi cu ultimul tren de la lagărul olandez
Westerbork la Auschwitz. Anne Frank moare în martie 1945 la
Bergen-Belsen cu câteva săptămâni înainte ca lagărul să fie eliberat de
către englezi. Singurul supravieţuitor
al deportării şi al lagărului de concentrare este Otto Frank, tatăl
Annei. Jurnalul Annei Frank este un document unic de istorie
contemporană. Pentru milioane de oameni a devenit un simbol al
genocidului comis asupra evreilor de către naţionalsocialişti. Jurnalul
ilustrează pentru generaţiile de după război fără menajamente, dar şi
cu mult umor, soarta Annei şi a tovarăşilor săi de ascunzătoare, dar şi
a întregii populaţii evreieşti.
EXTRASE DE PRESĂ:
„Toată
atenţia spectatorului se concentrează asupra singurului personaj al
piesei - Anne Frank, jucat impresionant de către Beate Metz, cu
mijloace actoriceşti reduse la esenţial.
Orice alt personaj ar deranja, cu atât mai mult cu cât un jurnal
presupune un dialog cu sine însuşi per se – deci, mai exact, un monolog.
În
rezumarea la o singură identitate stă şi punctul forte al acestei
versiuni: Anne Frank prinde viaţă prin jurnal, şi nu prin conflictul cu
cercul de persoane din jurul ei, care suferă în urma restricţiilor
claustrante.
Este în primul rând meritul Beatei Metz, faptul că pe scena Hexagon
din Bruchsal istoria nu comentează prin discursuri intelectuale seci,
ci se concretizează şi are un efect cu atât mai puternic. (...)
Rătăcirile
sentimentale pubertare ale fetei sunt redate convingător de către
actriţă. Suferi pentru că tinerei îi lipsesc prietenele de aceeaşi
vârstă tocmai în acea fază a maturizării, în care simţi nevoia să
discuţi – altfel decât cu părinţii – despre iubire, sexualitate sau fie
şi numai despre modă. Dai crezare faptului că abia îşi poate stăpâni
firea zburdalnică sub presiunea vieţii din ascunzătoare. Trăieşti
alături de ea sentimentele contradictorii provocate pe de-o parte de
bucuria la vederea atacurilor aeriene masive ale aliaţilor şi pe de
altă parte, de frica de a nu fi ucisă chiar de bombele eliberatoare.
Beate
Metz nu se teme de marile sentimente în discreta punere în scenă a
Evelynei Nagel – dar renunţă la patos şi la goana după senzaţional.”
(din: Sentimente nobile fără patos şi goană după senzaţional. Beate Metz şi Evelyn Nagel aduc pe scenă „Jurnalul Annei Frank”, în: Badische Neueste Nachrichten, 5 octombrie 2005)
BEATE METZ:
„E
o combinaţie de extreme – atacul aerian alături de primul sărut. Acest
fapt îi dă textului o deosebită intensitate prielnică punerii în scenă.
(...) Eu, spre exemplu, nu reuşesc să reţin date, însă dacă un destin m-a mişcat, nu-l mai uit în veci.”