,,M-am născut aici, mama mea a locuit aici, tatăl meu, bunicul meu... Iubesc această casă, nu-mi pot imagina viața fără livada de vișini, iar dacă trebuie vândută, atunci vindeți-mă și pe mine odată cu ea…”, spune Liubov Ranevskaia, care se întoarce după o călătorie în străinătate de câteva săptămâni, la moșia ei. Livada de vișini, a cărei frumusețe este lăudată în primul act al piesei, reprezintă mai mult de atât. Ea este sinonimă căminului, copilăriei și unei tinereți lipsite de griji, în timp ce înflorirea ei recurentă pare a fi garanția unui nou început, unei constante reînnoiri a vieții. Dar, în final, realitatea ajunge din urmă pe toată lumea.
Livada de vișini este ultima mare dramă a scriitorului rus, pe care acesta a scris-o înainte de moartea sa prematură și pe care a descris-o ca fiind o comedie. Este interpretată, pe bună dreptate, ca fiind un moment de cotitură în timp: aristocrații, care își risipesc averile în străinătate dispar, iar micii burghezi întreprinzători le iau locul. Dar Cehov nu ar fi autorul la care visează orice regizor dacă nu ne-ar prezenta o comedie umană. Este o poveste despre vieți irosite, despre iluzii și povești de dragoste încurcate: Liubov Ranevskaia îl iubește pe bărbatul care i-a smuls ultimii bani, Varia refuză să fie împinsă la o căsătorie cu parvenitul Lopahin iar eternul student Trofimov o iubește pe Ania chiar dacă se consideră superior iubirii. În final domină disperarea. Dar călătoria continuă.
