DESPRE PIESÃ „Cymbelin” a apãrut pentru prima oarã, aidoma
majoritãţii pieselor lui Shakespeare, în colecţia integralã a operelor
sale, versiunea folio din 1623, rãmânând în istoria literaturii drept
ultima tragedie shakespeareanã, cu toate cã este privitã în aceeaşi
mãsurã ca o tragicomedie, datoritã modului caracterului complex şi în
aceeaşi mãsurã ieşit din comun al poveştii. Deoarece reprezentarea
piesei e amintitã în jurnalul astrologului Simon Forman, redactat în
1610 ori 1611, se presupune cã naşterea piesei se încadreazã între 1609
si 1611. În scrierile lui Forman numele personajului principal apare
drept „Innogen” , şi nu „Imogen” , ceea ce ulterior s-a dovedit a fi o
greşealã ortograficã. Asemenea altor piese ale lui Shakespeare, şi
„Cymbelin” îşi reclamã influenţa unor date de ordin istoric ori a unor
texte literare. Titlul şi locul acţiunii se inspirã din istoria Angliei
sub regele Cymbelin, sau Cunobelinus, care se presupune cã ar fi domnit
în jurul anului 33 d.Chr. Shakespeare a preluat motive din „Decameronul” lui Boccaccio şi din „Cronica englezã” a lui Holished,
integrându-le în mod perfect în arhitectura şi economia piesei, plasând
acţiunea - pentru a-i conferi greutate - în istoria veche (cãtre
începuturile erei creştine) şi într-un context social superior. Prima
reprezentare în limba germanã a avut loc la 16 decembrie 1782 la
Burgtheater în Viena, sub titlul „Imogen”.
SUBIECTUL Cymbelin,
regele Britaniei, este influenţat în deciziile sale de a doua sa soţie.
Aceasta o urãşte pe Imogen, fiica regelui dintr-o primã cãsnicie,
deoarece s-a cãsãtorit cu gentilomul Posthumus Leonatus, şi nu cu
Cloten, fiul reginei dintr-o cãsãtorie anterioarã. Surghiunit de
Cymbelin la Roma, Posthumus consimte sã încheie un pariu cu italianul
Iachimo, care pune la îndoialã fidelitatea lui Imogen. La întoarcerea
sa din Britania, Iachimo reuşeşte sã demonstreze, prin relatarea unor
detalii intime, cã Imogen s-ar fi lãsat sedusã. Posthumus cade în
capcana lui Iachimo. Orbit de furie, Posthumus îi solicitã prietenului
Pisanio sã o ucidã pe Imogen. Acesta nu se îndurã sã facã o asemenea
faptã, i se dezvãluie lui Imogen şi îi sugereazã sã porneascã spre
Italia în haine bãrbãteşti, sã îşi caute soţul. Pe drum Imogen o
întâlneşte pe Bellaria, cea care cu ani în urmã le rãpise, din
rãzbunare faţã de rege, pe cele douã surori ale lui Imogen, Arvira si
Guideria. Printul Cloten, mergând pe urmele lui Imogen, este ucis în
urma unui conflict cu Guideria. Crezând cã înghite un medicament,
Imogen ia dintr-o licoare preparatã de mama sa vitregã şi cade în
nesimţire. Între timp izbucneşte rãzboiul dintre Britania şi Roma. Deşi
se considerase nedreptãţitã, Bellaria luptã de partea lui Cymbelin.
Travestit în ţãran, Posthumus dã dovadã în timpul rãzboiului de curaj
în numele Britaniei. Odatã cu terminarea rãzboiului ies la ivealã şi
minciunile lui Iachimo, iar regina moare în delir. Imogen şi Posthumus
se regãsesc fericiţi. REGIZORUL S-a nãscut la Bucureşti,
de unde emigreazã în Israel împreunã cu mama sa. Ulterior se mutã în
Irlanda, unde studiazã şi se alãturã teatrului Abbey, devenind
directorul secţiunii acestuia de teatru experimental. În 1971 pune la
Montreal bazele unui laborator teatral supranumit „Montreal Theatre
Lab”. În viziunea lui Hausvater - care experimenteazã adesea cu imagine
si text - scenariul este un pretext ori o linie directoare, principiu
aplicat atât asupra textelor clasice, cât şi asupra celor contemporane.
A regizat peste 150 de spectacole, din Israel până în SUA, Canada şi
Europa de Est. Amintim selectiv: - ...au pus cãtuşe florilor..., dupã
Fernando Arrabal, Teatrul Odeon Bucureşti - La Ţigãnci, dupã Mircea
Eliade, Teatrul Odeon Bucureşti - Pericle, de Shakespeare, Teatrul
Odeon Bucureşti şi Theatre Passe Muraille, Toronto - Roberto Zucco, de
Bernard Marie Koltes, Teatrul Naţional din Iaşi - Livada de vişini, de
Cehov, Teatrul Naţional din Iaşi - Machinal, de Sophie Treadwell,
Teatrul Naţional Bucureşti - Cum vã place, de Shakespeare, la Theatre
La Licorne, Montreal - Regele Lear, de Shakespeare, la APA Montreal -
Richard III, de Shakespeare, Mickery Theater, Amsterdam - Hamlet, de
Shakespeare, la Theatre de Quat'Sous, Montreal - Canibalii, de George
Tabori, Teatrul „Radu Stanca” Sibiu - Noaptea de 16 ianuarie, de Ayn
Rand, Teatrul de Stat din Oradea ş.a. Pe lângã vasta sa activitate
internaţionalã de regizor - în care un loc însemnat îl ocupã montãrile
pe texte shakespeariene - a predat la academii de teatru din Montreal,
Michigan, Tel Aviv, Moscova, Ottawa ş.a.
Spectacolul „Regele
Cymbelin” la Teatrul German de Stat Timişoara constituie prima
colaborare a lui Hausvater cu o scenã timişoreanã.