Teatrul German de Stat Timișoara anunță organizarea unui proces de recrutare pentru ocuparea unui post de asistent manager (referent de specialitate pentru compartimentul secretariat), pe durată determinată, în baza OG nr. 21/2007, cu posibilitatea prelungirii contractului.
Cerințe pentru ocuparea postului
Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- Studii superioare absolvite cu diplomă de licență;
- Cunoașterea limbii germane, scris și vorbit, la nivel C1;
- Foarte bune abilități organizatorice și atenție la detalii;
- Cunoștințe de operare a calculatorului, în special Microsoft Office, precum și disponibilitatea de a învăța programul informatic specific activității de secretariat;
- Capacitatea de a gestiona simultan mai multe sarcini.
Responsabilități principale
Persoana selectată va organiza și coordona activitatea de secretariat, va gestiona corespondența și documentele instituției, va asigura comunicarea informațiilor între conducere și compartimentele teatrului și va ține evidența audiențelor. De asemenea, va prelua și direcționa apelurile telefonice, va asigura transmiterea și arhivarea documentelor și va îndeplini sarcinile administrative curente solicitate de conducerea instituției.
Cum poți aplica?
Persoanele interesate sunt invitate să transmită, până la data de 15 noiembrie 2026, următoarele documente la adresa de e-mail secretariat@dstt.ro:
- Scrisoare de intenție;
- Curriculum vitae;
- Copie după ultima diplomă de studii obținută.
Vor fi contactate doar persoanele selectate pentru interviu.
Pentru informații suplimentare, persoana de contact este Andreea-Laura Asoltanei, șef oficiu personal în cadrul Teatrului German de Stat Timișoara, la numărul de telefon 0256 201 291.
Te așteptăm în echipa Teatrului German de Stat Timișoara!