Premiera
Spectacolul – dezvoltat ca performance de către cei zece actori împreună cu coregraful Florin Fieroiu și echipa sa – vorbește despre rolurile sexelor și despre așteptările pe care societatea le manifestă față de individ. Elementele de mișcare și textele create tocmai de interpreți, asezonate cu o doză de improvizație, au generat un spectacol unitar care comentează cu umor unele dintre neajunsurile și năzuințele fiecăruia. Deschiderea TGST spre teatrul de mișcare a generat invitații ale acestui spectacol la diverse festivaluri, de la Arad până la Tbilisi, în Georgia.