"Răzvan Mazilu a făcut la Timişoara exact ceea ce trebuia să facă. A devenit un factor coagulant de energii. A ştiut să ceară, a avut delicateţea de a şti să primească ceea ce a primit de la oamenii locului. A primit înainte de orice devotamentul absolut. În absenţa căruia chiar că nu se putea să iasă nimic esteticeşte notabil. A oferit şi a primit rigoare. Nu ştiu câţi dintre componenţii distribuţiei sunt nemţi-nemţi. Cu siguranţă, nu foarte mulţi. Ştiu însă că spectacolul e, cum se spune, «de calitate germană», funcţionează asemenea unui ceas elveţian, are sensibilitatea, pasionalitatea şi ritmul sufletului …